Polițiștii au legitimat la Sătmărel peste 120 de persoane și au aplicat amenzi de 2.300 lei

Peste 120 de persoane legitimate și 25 dintre acestea, au fost conduse la sediul poliției în această dimineață în urma desfășurării unei acțiuni în cartierul Sătmărel de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În dimineața zilei de joi, 17 ianuarie a.c., începând cu ora 06.00, polițiștii Biroului de Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare împreună cu polițiștii din cadrul Serviciul Investigații Criminale și criminaliști au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă în scopul identificării persoanelor care locuiesc ilegal în cartierul de romi Sătmărel pentru identificarea,depistarea și tragerea la răspundere penală a autorilor de infracțiuni a persoanelor urmărite în temeiul legii și combaterea cu fermitate a infracțiunilor de orice natură precum și combaterea fenomenelor care generează insecuritatea  stradală.

În urma activităților desfășurate au fost legitimate peste 120 de persoane, fiind conduse la sediul poliției 25 dintre acestea.

Totodată s-au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 2.300 de lei și a fost executat un mandat de aducere într-un dosar penal aflat în lucru la Serviciul Arme,Explozivi și Substanțe Periculoase. La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 17, 2019. Filed under Infracțiuni, Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.