De aproape 10 ani, la data de 15 ianuarie sărbătorim Ziua Culturii Naționale,care este un prilej prin care celebrăm totodată romantismul din sufletul fiecăruia dintre noi. De asemenea, pe 15 ianuarie este sărbătorită și ziua de naștere a celui mai mare poet român, Mihai Eminescu.
În organizarea Casei de Cultură Tășnad împreună cu conducerea și elevii Liceului Tehnologic Tășnad și a Școlii Gimnaziale Tășnad, vineri, 18 ianuarie a fost organizat un spectacol omagial dedicat poetului național Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale. Evenimentul s-a desfășurat începând cu orele 13.00 în sala de festivități a Casei de Cultură Tășnad.
Au participat viceprimarul orașului Tășnad, Kiskasza Barna Balázs, directorul Liceului Tehnologic Tășnad, Ruff Zsofia, directorul Școlii Gimnaziale Tășnad, Florin Maier, părinți ai elevilor din spectacol, profesori, șefi de instituții locale, elevi.
Spectacolul a fost moderat de directorul Casei de Cultură, Anca Deaconu.
În cuvântul de deschidere, directorul Anca Deaconu a subliniat că ”omagierea poetului nepereche este un prilej de prețuire a valorilor materiale și spirituale, lăsate nouă ca moștenire. Mihai Eminescu este un poet remarcabil, a cărui creație literară a atins dimensiuni universale. Indiferent de evoluția omenirii, personalitățile de marcă ale culturii și literaturii române, precum Mihai Eminescu, rămân o comoară pentru patrimoniul nostru cultural. Tocmai de aceea, marele geniu literar al românilor de pretutindeni va rămâne veșnic viu, în memoria posterității și în sufletul celor care-i citesc și admiră opera”.
În spectacol au evoluat în prima parte elevi de la Școala Gimnazială Tășnad coordonați de profesorii: Adriana Hărdălău, Nadia Ciordaș, Andaluzia Mustea, Aurora Silaghi.Programul elevilor Liceului Tehnologic a fost coordonat de profesorii Teodora Maier și Lavinia Tătar.
Întreg spectacolul a constat dintr-o suită de montaje muzical-literare în care elevii au recitat cele mai frumoase poezii și au prezentat cântece pe versuri ale lui Eminescu, cu mult talent și sensibilitate, în fața unei săli arhipline.