Duminica vindecării celor zece leproși. Despre vindecare și virtutea tot mai rară a recunoștinței

Pericopa evanghelică din duminica aceasta pomenește, evenimentul tămăduirii celor zece leproși (Lc. 17, 12-19). Aici se mențonează că zece leproși şi-au cerut în genunchi tămăduirea de la Domnul şi au primit-o. Însă numai unul dintre aceştia s-a întors ca să-i mulţumească Domnului şi ca să-şi exprime recunoştinţa pentru vindecarea sa. Atunci Domnul a pus întrebarea: „Ceilalţi nouă unde sunt? Pentru ce nu au venit?“.

Continuând lectura pericopei evanghelice, Îl vedem pe Domnul nostru că-l îndreptăţeşte duhovniceşte pe acel unul, care mai era şi samarinean, spunând că credinţa lui l-a mântuit.

Lepra era pe vremea aceea boala secolului, boală incurabilă căreia doctorii nu-i găsiseră nici un leac.

De altfel nici astăzi nu e printre bolile vindecabile. Lepra devorează trupul, îl macină, îl putrezeşte încetul cu încetul. Dar pe lângă că e o boală foarte grea, e şi molipsitoare. De aceea era obiceiul în Răsărit, iar în Ierusalim era legiferat, ca leproşii să fie scoşi afară din cetate. Pentru dânşii nu existau spitale. Trebuiau să locuiască în locuri izolate, părăsite, în morminte goale, în peşteri, în văi ascunse, unde nu pătrundea nimeni, ca să nu vină în contact cu cineva. Orice atingere de ei însemna molipsirea şi intrarea imediată în aceeaşi soartă blestemata.

De ce trebuiau să se arate preoţilor? Era scris în Lege că, dacă, printr-o minune, un lepros s-ar fi vindecat, el trebuia să capete un certificat de vindecare pe care nu puteau să-l elibereze decât preoţii. Numai cu un astfel de certificat, care se dădea după o prealabilă cercetare, care putea fi un control foarte riguros, numai după aceea aveau dreptul să se întoarcă din nou la casele lor, printre oameni.

Mântuitorul le-a spus, aşadar, acestor zece să se ducă şi să se arate preoţilor, spre a le certifica vindecarea. Leproşii n-au mai spus nimic. Au făcut stânga-mprejur şi au plecat. Au crezut în decizia Lui. Şi pe drum s-au vindecat. Nouă dintre ei, văzându-se vindecaţi, nerăbdători să li se confirme sănătatea, s-au dus să arate preoţilor că aveau corpurile curate.

Puteau obţine certificate pe loc. Unul dintre ei însă s-a întors. S-a gândit că e mai bine mai întâi să mulţumească Celui care l-a vindecat. Când l-a văzut, Mântuitorul a rostit memorabilele cuvinte: „Dar ceilalţi nouă unde sunt? Nu s-a aflat să vină să dea slavă lui Dumnezeu decât numai străinul acesta?”. I-a zis străin, pentru că nu era iudeu. Era samarinean. De alt neam şi de altă lege. Samarinenii erau consideraţi de evrei străini, fiind amestecaţi cu sirienii.

Cum samarineanul căzuse recunoscător la picioarele lui Iisus, Acesta i-a zis doar atât: „Scoală-te şi du-te. Credinţa ta te-a mântuit”. Era un om deosebit, dacă a găsit el cu cale să se întoarcă şi să mulţumească pentru binele care i se făcuse. Am putea să tâlcuim vindecarea celorlalţi ca pe o faptă săvârşită de Mântuitorul pentru noi cei de azi, pentru ca întâmplarea să ajungă până la noi şi Mântuitorul să ne dea o învăţătură despre una din rarele, dar şi din marile virtuţi omeneşti, şi anume despre virtutea recunoştinţei.

Se spune în popor, în vorbirea de toate zilele: „Recunoştinţa – floare rară!” – deşi n-ar trebui să fie tocmai rară. Ar trebui să fie, dimpotrivă, foarte des întâlnită. Să se găsească peste tot, pentru că recunoştinţa ar trebui să fie cel mai firesc sentiment în inimile tuturor, ale celor care, într-un fel sau altul, primesc de la Dumnezeu sau de la oameni, de la oricine, un bine, un dar, o vindecare, o atenţie. Se vede că totuşi nu se află pe toate drumurile, de vreme ce poporul a ajuns la constatarea că e floare rară! Dezolantă constatare despre fratele om!

Să fim deci şi noi, nu ca cei nouă, ci să fim ca acel unul care s-a întors. Şi să nu fie în viaţa noastră recunoştinţa o floare rară, ci să fie cât mai deasă. Şi aşa, să fim siguri că se va reînnoi faţă de noi şi bunăvoinţa lui Dumnezeu şi bunăvoinţa oamenilor şi harul Domnului va fi cu noi întotdeauna.

Preot Vlad Marcu, parohia ortodoxă Blaja 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 19, 2019. Filed under Spiritualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.