Ceremonial festiv și coroane de flori la bustul domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza

Ca în fiecare an, la 24 Ianuarie poporul român și sătmărenii sărbătoresc Unirea Moldovei cu Muntenia și domnia plină de reforme cu care Alexandru Ioan Cuza, a pus temelia statului național unitar român.

La bustul domnitorului de lângă I.P.J. Satu Mare a avut loc o ceremonie militară pentru a-l cinsti pe ilustrul domnitor. După primirea gărzii de onoare și intonarea Imnului de Stat al României, prefectul județului Satu Mare, Darius Filip a dat citire mesajului emis cu acest prilej de primul ministru al României, Viorica Dăncilă.

A urmat apoi o alocuțiune rostită de Mihaela Sălceanu, muzeograf, prin care au fost rememorate evenimentele de acum 160 de ani, dorința românilor de a trăi liberi într-o țară unită, cu fundamente economice și politice noi. Noi astăzi trebuie să fim mândri de faptele înaintașilor.

A urmat depunerea de coroane de flori la bustul domnitorului. A depus o coroană de flori Instituția Prefectului Județului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare. După constituirea dispozitivului de defilare a urmat defilarea gărzii de onoare.

După defilare în intersecție au răsunat acordurile Horei Unirii la care sătmărenii s-au prins în horă. După acest moment a urmat depunerea de coroane de flori din partea filialelor sătmărene ale PNL, PSD, UDMR, Pro România, instituțiilor militare din județul Satu Mare, asociațiilor de pensionari, Colegiului Național ”Mihai Eminescu“ Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 24, 2019. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.