Instituția Prefectului Satu Mare s-ar putea muta anul acesta într-un sediu nou, modern

Bilanțul activității Instituției Prefectului Județul Satu Mare în anul 2018 a fost prezentat marți, 29 ianuarie 2019 de către prefectul județului, Darius Filip, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.

La ședința de analiză a participat directorul general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Teodor Gheorghe, precum și președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.

Prezentarea realizată a acoperit toate domeniile de activitate a Instituției Prefectului, în special în ceea ce privește menținerea unui climat de pace socială, verificarea aplicării și respectării legii, gestionarea situațiilor de urgență, conducerea serviciilor publice deconcentrate, asigurarea ordinii publice și furnizarea serviciilor publice comunitare privind emiterea pașapoartelor, a permiselor de conducere și a înmatriculării vehiculelor.

În aceea ce privește condiițiile de furnizare a serviciilor publice comunitare, directorul general Teodor Gheorghe a promis tot sprijinul în vederea finalizării obiectivului de investiții ”Clădire Administrativă Instituția Prefectului Județul Satu Mare” în acest an. Odată finalizată noua clădire, condițiile de acces la ghișeele de pașapoarte, permise și înmatriculări vor fi semnificativ îmbunătățite.

La finalul şedinţei, Teodor Gheorghe a apreciat activitatea desfășurată în anul 2018 de întreaga echipă a Instituției Prefectului Județul Satu Mare, buna colaborare cu instituțiile aparținând MAI precum și autoritățile administrației publice locale din județ.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 29, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.