În perioada următoare vor avea loc reparații ale drumurilor județene degradate de iarnă

Condiţiile meteorologice aspre din această iarnă (numeroase cicluri de îngheţ-dezgheţ, ninsori, ploi) au dus la degradarea părții carosabile pe anumite drumuri județene, stare accentuată și ca urmare a unor lucrări de investiţii care se derulează pe acestea. În urma acestei situații, conducerea Consiliului Județean Satu Mare a purtat discuții cu operatorul economic responsabil de lucrările de întreţinere curentă şi periodică, și i s-a impus să ia măsuri urgente pentru remedierea situației.

Astfel, în funcţie de condiţiile meteorologice, în următoarea perioadă (preconizat 31.01.2019) se vor realiza lucrări de plombare cu mixtură asfaltică stocabilă, categorie de lucrări care se pretează a fi executate în perioada de iarnă, în anumite condiţii meteo. Lucrările de remediere a defecțiunilor nu se pot realiza pe timp de ploaie, lapoviță sau ninsoare, iar așternerea mixturii asfaltice stocabile se face la o temperatură a stratului suport (solului) mai mare de -5°C.

Totodată, i s-a solicitat executantului să aibă în vedere pregătirea mai multor echipe de lucru pentru luna martie 2019, astfel încât, în situaţia în care condiţiile meteo vor permite, să se acţioneze pe mai multe drumuri judeţene în acelaşi timp, cu categorii de lucrări de întreţinere curentă, respectiv cu lucrări de plombări cu mixtură asfaltică și lucrări de întreţinere a drumurilor pietruite prin adaos de material pietros.

Pentru o informare corectă a cetăţenilor din judeţul Satu Mare, vă prezentăm o situaţie a lucrărilor în desfăşurare și a celor aflate în faza premergătoare execuţiei:

I. Drumuri judeţene aflate în modernizare, pe care investiţia în sine crează disconfort participanţilor la trafic, pe anumite porțiuni:

1. Modernizare drum judeţean DJ 195B Tronson Craidorolț – Țeghea – Mihăieni: Stadiu realizat 80%

2. Modernizare DJ 108G Supuru de Sus (DN19) – Sechereşa – DJ 109N: Stadiu realizat 99%, urmează a se efectua recepţia la terminarea lucrărilor

3. Modernizare DJ 108L Tăşnad – Cig – Eriu Sâncrai – Craidorolţ – Pişcari – Terebeşti – Gelu – Mădăras: Stadiu realizat: 99%, urmează a se efectua recepţia la terminarea lucrărilor

4. Modernizare drum judeţean DJ 108M Tăşnad(DN1F) – Santău – Chereuşa – Andrid – Irina – Portiţa – Vezendiu – Tiream – Carei – Cămin – Lucăceni – Berveni – graniţa Ungaria: Stadiu realizat 80%

5. Modernizare DJ 193A Satu Mare (DJ 193) – Amaţi – Ruşeni – Tătărăşti – Necopoi – Homorodu de Jos – Homorodu de Mijloc – Homorodu de Sus – Solduba – Hodişa – Socond – Răteşti (DN19A): Stadiu realizat 37%

II. Drumuri judeţene pentru care a fost finalizată procedura de atribuire şi au fost încheiate, în luna decembrie 2018, contractele de proiectare şi execuţie cu termen de 3 luni de proiectare + 9 luni de execuţie de la data emiterii ordinului de începere, urmând ca în funcţie de condiţiile meteo să se deruleze investiţiile:

1. „Modernizarea drumului judeţean DJ108C Carei (DJ108M) – Căpleni (Biserica şi Mănăstirea Franciscană Sfântul Anton de Padova)

2. „Modernizare drum județean DJ 109M Batarci – Valea Seacă

3. „Modernizarea drumului judeţean DJ 109 P lim jud.Sălaj – Cehal”

4. „Modernizare DJ 194B pe traseul Dara – Dorolţ”

5. „Reparații capitale drum județean DJ 194C: intersecție DJ 194A – Botiz (int. DN 19);

6. „Modernizarea drumului județean DJ 195 tronson II Viile Satu Mare – Tătărăști;

III. Drumuri judeţene pentru care procedura de atribuire a contractelor de proiectare şi execuţie se află în desfăşurare cu termen estimat de finalizare luna februarie 2019:

1. Modernizarea drumului județean DJ 195 tronson I Ardud – Viile Satu Mare şi tronson III Necopoi – Cărășeu

2. Modernizare DJ195B Tronsonul I Doba (DN 19) – Boghiş – Dacia – Moftinu Mare”

3. Modernizare DJ195B Tronsonul II Moftinu Mare – Criseni – Craidorolț”

IV. Drumuri judeţene/poduri pentru care sunt în derulare elaborarea documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI):

1. Modernizarea drumului județean DJ 109P tronson Tășnad – intersectia cu DJ 191A;

2. Modernizarea drumului județean DJ 194 Moftinu Mic – Moftinu Mare;

3. Pod pe DJ 193E km 15+072 peste Valea Bârsăului în localitatea Bârsău de Jos

Biroul de presă al Consiliului Județean Satu Mare

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 29, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.