Vor fi modernizate tronsoanele de drumuri județene Dara–Dorolț și Batarci-Valea Seacă

Reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare, președintele Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, precum și specialiști din cadrul Direcției Tehnice, au predat în data de 4 februarie 2019, proiectantului și constructorului, amplasamentul pentru modernizarea drumului județean DJ 194B, pe traseul Dara-Dorolț. Contractul între Consiliul Județean Satu Mare și Asocierea Alfa Rom SRL, Samcif SA, Constructii Drumuri SA, Viakon Drum SRL și SVA Asisteh SRL prin Alfa Rom SRL, a fost semnat la mijlocul lunii decembrie 2018.

După modernizare, porțiunea de drum în lungime de aproape 6,2 km, va avea o lățime a carosabilului de 6,50 metri, iar platforma de drum va fi de 8 metri.

În cadrul proiectului este prevăzută și realizarea rigolelor, șanțurilor, podețelor tubulare și amenajarea drumurilor laterale. Valoarea contractului este de 5,8 milioane de lei cu TVA. După cele trei luni alocate proiectării, antreprenorul va avea la dispoziție 9 luni pentru execuția lucrării.

CJSM va moderniza și drumul judeţean DJ109M Batarci – Valea Seacă km, pe o porțiune de 4 km. Și acest amplasament a fost predat antreprenorului – Asocierea Alfa Rom SRL, Samcif SA, Construcții Drumuri SA, Viakon Drum SRL și SVA Asisteh SRL prin SC ALFA ROM SRL, în calitate de lider de asociere.

Semnat în data de 18 decembrie 2018, contractul prevede modernizarea drumului pe o lungime de 4 kilometri. Lățimea proiectată va fi de 6 metri (două benzi de câte 3 metri fiecare) cu acostamente de câte 1 metru pe fiecare parte.

În proiect sunt prevăzute șanțuri betonate, podețe, dar și realizarea unui pod nou și reabilitarea altor două poduri. Durata execuţiei: 12 luni, din care 3 luni – proiectare și 9 luni – execuție.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 4, 2019. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.