Un drum de pământ din județul Satu Mare, impracticabil iarna, complet modernizat

În data de 8 februarie 2019 a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 108G Supuru de Sus (DN19) – Sechereșa, care face legătura între drumul național DN 19 Satu Mare – Cluj și drumul județean DJ 109N Acâș – Unimăt – DN 1F.

La recepția lucrărilor a participat vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, alături de membrii comisiei de recepție constituită din specialiști ai aparatului propriu al Consiliului Județean, reprezentanți ai Primăriei Supur și ai Inspecției de Stat în Construcții, proiectantul, executantul lucrării și dirigintele de șantier.

Proiectul de investiții a cuprins mai multe categorii de lucrări: realizarea elementelor geometrice ale profilului transversal, reprofilarea șanțurilor de pământ existente și asigurarea continuității acestora prin intermediul podețelor, montarea de parapeți de protecție, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale și a acceselor la proprietăți, executarea lucrărilor de siguranță a circulației rutiere. Astfel, prin modernizarea drumului județean s-a realizat o parte carosabilă modernă, fiind asigurat un sistem eficient de colectare si evacuare a apelor, amenajarea drumurilor laterale, precum și lucrări de siguranța circulației.

Au fost modernizați în total 4,7 kilometri de drum județean. Valoarea finală a lucrărilor executate este de 6,5 milioane de lei cu TVA, fondurile fiind asigurate prin Programul Național de Dezvoltare Locală I.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 9, 2019. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.