Poliția Locală a intensificat acțiunile de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor

Poliția Locală continuă acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță în zona Ostrovului și pe strada Zefirului, două zone în care, mai ales pe timpul iernii, zeci de persoane din județul Satu Mare sau din județele limitrofe, domiciliază ilegal.

În ultima lună, Poliția Locală a intensificat acțiunile ce vizează identificarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în aceste imobile, fiind legitimate 92 de persoane. În urma ultimei acțiuni au fost conduse la sediul Poliției Locale 9 persoane care au fost sancţionate contravenţional și care au fost evacuate din aceste imobile.

De asemenea, tot pentru depistarea persoanelor care stau fără forme legale în municipiul Satu Mare Poliția Locală a desfăşurat acţiuni și în alte zone din municipiu, fiind identificate 63 de persoane care care apelează la mila publică, toate acele persoane fiind sancționate contravențional.

Poliția Locală face un nou apel către sătmăreni să nu mai dea bani cerșetorilor care vor profita de vremea bună și de perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale pentru a-și face apariția și în zona bisericilor sau la terase. Sătmărenii sunt rugați să apeleze dispeceratul Poliției Locale pentru a sesiza prezența acestor persoane, la numărul de telefon 0361-919.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 11, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.