Cursă de probă cu unul din cele cinci autobuze nou intrate în dotarea Transurban

Primăria Municipiului Satu Mare împreună cu conducerea Transurban S.A au făcut demersuri, pentru ca, după 12 ani, să fie achiziționate din bugetul local, cinci autobuze noi, model Euro 6. Valoarea celor cinci autobuze este de aproape 3 milioane de lei.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, viceprimarii Doina Feher și Adrian Albu, administratorul public, Maskulik Csaba, și consilierii locali: Ottilia Szejke, Kiss Iosif, Zazula Bela, Mihai Huzău, Octavian Ardelean și Adrian Micle, au făcut vineri, 22 martie, o cursă de probă cu unul din autobuzele achiziționate.

Edilul a subliniat că eforturile pentru înnoirea parcului auto al societății de transport public vor continua, urmând să fie achiziționate din fonduri europene 17 autobuze hibrid și altele electrice.

“În această lună am demarat achiziția celor 17 autobuze hibrid care vor fi de dimensiuni mai mari decât acestea. În cursul acestei luni firmele care intenționează să participe la această licitație trebuie să depună ofertele, urmând ca după închiderea procedurii, firma câștigătoare să aibă la dispoziție 9 luni pentru livrarea autobuzelor hibrid. Ne așteptăm ca undeva la începutul anului viitor să intre pe trasee și autobuzele hibrid“, a declarat edilul Kereskényi Gábor.

Cele cinci de autobuze au, fiecare, o capacitate de transport de 72 de persoane din care 21 pe scaune și 51 de locuri în picioare. Vehiculele sunt dotate cu aer condiționat, afişaj de tip LED, sistem de supraveghere video cu 6 camere (4 pe laterala autobuzului și 2 în interior), sistem de încălzire. De asemenea, autobuzele au podea joasă pentru accesul persoanelor cu dizabilități, sunt prevăzute cu rampă și loc pentru scaunul rulant.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 22, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.