Peste 60 de jandarmi sătmăreni au donat sânge și au ajutat o familie din Gerăușa

Devenită deja o tradiţie între cadrele unităţii, activitatea de donare de sânge a adunat şi de această dată peste 60 de militari jandarmi, care s-au prezentat săptămâna aceasta la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare.

E mult sau puţin, acest lucru îl pot aprecia doar cei care sunt într-o nevoie reală şi urgentă de sânge.

Și pentru că urmează Ziua Jandarmeriei, ne–am propus ca în acest an să facem ceva mai mult. Nu doar să salvăm o viaţă, ci să aducem zâmbete de fericire pe chipurile unor copii.

Fericirea a venit în după amiaza zilei de vineri, când luptătorii Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil au “descins” în curtea familiei Szulczer din localitatea Gerăuşa.

”Înarmaţi” cu jucării, dulciuri, alimente de bază, rechizite şi ghiozdane (cumpărate din bonurile primite pentru donarea de sânge, dar și din contribuții ale jandarmilor), jandarmii sătmăreni au adus zâmbete pe fața celor 7 copii ai familiei, care pentru câteva minute au fost jandarmi.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 29, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.