Gheorghe Falcă, la Satu Mare: Trebuie să conștientizăm că parcursul României este spre Europa

Marți, 2 aprilie, la sediul Organizației Județene PNL Satu Mare, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a susținut o conferință de presă în scopul promovării candidaturii sale pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. A fost însoțit de președintele Organizației Județene PNL Satu Mare, Adrian Albu, și președintele Organizației Municipale PNL Satu Mare, Doina Feher.

În prima parte a alocuțiunii sale, Gheorghe Falcă și-a prezentat pe scurt CV-ul din care a reieșit că are în urmă o bogată activitate politică, încă de pe vremea studenției, unde s-a remarcat ca lider al Asociației studenților Timișoara. A avut funcția de președinte al Tineretului Democrat. Din 2004 este primarul municipiului Arad și actualmente președinte al Asociației Municipiilor din România. Este unul dintre primarii cu cel mai lung mandat din țară.

În calitate de primar al Aradului a reușit câteva performanțe economice demne de apreciat: o balanță comercială pozitivă, o industrie constructoare de mașini performantă: la Arad se fabrică trenuri de persoane, pentru Mexic și Italia; ”Săgeata”; trenuri de marfă, tramvaie; 86.000 de arădeni au loc de muncă.

Pentru viitor, este preocupat de infrastructură, sănătate (sprijin pentru cele trei spitale regionale de la Iași, Craiova și Cluj Napoca ce vor fi construite până în 2020 după care vor mai urma alte patru spitale).

”Vrem ca educația să fie legată de economie. Rolul statului este acela de a reduce decalajele dintre regiuni. Economia locală are nevoie și de programe de cercetare în instituții de învățământ superior. În ultimii ani România are cea mai mare creștere a productivității muncii, dar oamenii au nevoie și de o stabilitate în cadrul etapelor de dezvoltare. Trebuie să conștientizăm că parcursul României este spre Europa, generația tânără are datoria să apere construcția europeană”, a declarat Gheorghe Falcă.

Din discursul primarului Aradului, a reieșit vasta sa experiență în domeniul poltic dar și în administrație. Gheorghe Falcă ocupă locul 8 în lista candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 3, 2019. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.