6.540 de pachete cu țigări din Ucraina, confiscate de polițiștii de frontieră la Halmeu

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse în podeaua dublă a unui automarfar încărcat cu cherestea, 6.540 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Duminică, 14 aprilie a.c., în jurul orei 5.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, S.I., cu dublă cetățenie (română și ucraineană), în vârstă de 52 de ani, care conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în România. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cherestea din Ucraina în România.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra mijlocului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în podeaua dublată a semiremorcii, cantitatea de 6.540 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Conducătorul auto a fost sancționat de către lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, mijlocul de transport, în valoare de 22.500 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În continuare se fac cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 15, 2019. Filed under Infracțiuni, Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.