Poliţiştii sătmăreni continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie, pe raza judeţului. Astfel, vineri 10 iulie, 06.00 – 09.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special pentru depistarea conducătorilor auto care se află la volan sub influența […]
Se reiau lucrările de investiții pentru modernizarea drumurilor județene finanțate prin PNDL II. Se lucrează la drumul județean DJ 194B Dara-Dorolț pe o lungime de 6,2 km. Constructorul execută lucrări de așternere a stratului de piatră spartă cu împănare și compactare în vederea realizării covorului asfaltic, pe tronsonul din drumul național DN 19A, până la […]
Citeste in continuare …Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria Comunei Batarci și Biblioteca Batarci, organizează în data de 29.09.2019 festivalul „Ceterași și Ceatarâși”. Prin acest festival se dorește promovarea virtuozilor instrumentiști ai ceterei și ceatărei din Oaș și Codru. Evenimentul va avea loc […]
Citeste in continuare …Consiliul Județean Satu Mare sprijină inițiativele comunelor și implicarea Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) în demersul lor de obținere a statutului de stațiuni turistice de interes local, pentru diverse zone din județul Satu Mare. Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, împreună cu reprezentantul Ministerului Turismului, Maricica Lupșe, primarul comunei Turț, Ioan Irime și reprezentantul […]
Citeste in continuare …Polițiștii Secției Poliție Rurală Gherța Mică au depistat în trafic un tânăr, de 18 ani, fără a avea permis de conducere și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La data de 27 februarie a.c., în jurul orei 21.50, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au identificat pe raza comunei Batarci […]
Citeste in continuare …Un bărbat de 40 de ani, din Batarci, este anchetat de poliţiştii Postului de Poliţie din comună sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere. Vasile M. este suspectat că, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept, în cursul nopţii trecute, după ora 01.00, în locuinţa unui consătean şi i-a spart […]
Citeste in continuare …În urma deplasării efectuate în comunele afectate de ploile abundente, prefectul Eugeniu Avram a solicitat autorităţilor locale să inventarieze problemele generate de ape şi să asigure implementarea măsurilor stabilite în fiecare localitate. Podurile şi podeţele din localităţile afectate de viituri trebuie reevaluate iar văile decolmatate În comunele Turţ, Batarci şi Tarna Mare, în urma ploilor […]
Citeste in continuare …