Polițiștii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat căutat de autoritățile din Germania, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Sâmbătă, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, F. G., în vârstă de 37 de ani, din județul Suceava.
La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile germane. Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare. Astfel, bărbatul avea de ispășit o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.