Castelul din Carei, promovat din nou la Hunedoara la Târgul European al Castelelor

Castelul Károlyi din municipiul Carei a fost promovat la cea de a cincea ediție a Târgului European al Castelelor, eveniment găzduit de către Castelul Corvinilor din Hunedoara în perioada 24-25 mai 2019.

Manifestarea din acest a adus în atenția publicului 25 de obiective istorice din țară și din străinătate:

Castelul Corvinilor, ADEH – Agenția de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara, Castelul Bran, Castelul Mimi (Moldova), Castelul Mir (Belarus), Castelul Făgăraș, Castelul Feldioara, Cetatea Ineului, Cetatea medievală Mălăiești, Cetatea Râșnov, Cetatea Rupea, Cetatea Sarmizegetusa Regia, Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Severinului, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, Ministerul Culturii, Muzeul Cetatea Neamț, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva – Palatul Magna Curia, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Județean Argeș – Cetatea Poenari, Muzeul Memorial „Octavian Goga”, Muzeul Național Peleș – Castelul Peleș și Castelul Pelișor, Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, Palatul Balchik (Bulgaria).

În cele două zile ale evenimentului au fost organizate: lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă. Evenimentul s-a încheiat cu un concert de muzică live susținut de formația COMPACT, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

Reprezentanții Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” și ai Centrului Cultural al Municipiului Carei au împărțit vizitatorilor materiale promoționale despre Castelul Károlyi, despre obiectivele turistice din împrejurimi, despre posibilitățile de cazare din zonă, dar și despre evenimentele culturale care vor avea loc în perioada estivală la Carei (Carei FEST).

Peste 5000 de vizitatori au ales Castelul Corvinilor ca obiectiv de vizitare în acest weekend, iar majoritatea au vizitat și standul castelului din Carei. Aceștia s-au arătat impresionați de frumusețea Castelului și a orașului, cerând informații despre locuri de cazare, trasee turistice și evenimente culturale.

Printre vizitatorii de la standul Castelului Károlyi s-au numărat diverse personalități locale și județene, primarul municipiului Hunedoara consilieri locali, județeni, oameni de cultură și parlamentari.

Careienii au stabilit legături cu alte castele din țară și străinătate în vederea unor viitoare colaborări.

Vizitatorii s-au arătat impresionați de hainele de epocă ale careienilor, dar și de standul care a reprezentat o imagine nocturnă a castelului Károlyi.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 27, 2019. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.