Președintele României, Klaus Iohannis, participă în perioada 5-6 iunie la Summitul Inițiativei celor Trei Mări

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 5-6 iunie a.c., în Slovenia, la cel de-al patrulea Summit al Inițiativei celor Trei Mări (I3M).

Summitul din Slovenia reprezintă primul pas în procesul de implementare a deciziilor importante luate la Summitul găzduit de Președintele Klaus Iohannis, în septembrie 2018, la București, reuniune care a marcat maturizarea politică și conceptuală a Inițiativei și trecerea sa spre dezvoltări concrete, pragmatice. Sunt așteptate, la reuniunea din Slovenia, progrese în implementarea listei de proiecte de interconectare prioritare agreate la București, precum și în ceea ce privește operaționalizarea Fondului de Investiții al I3M, respectiv a rețelei Camerelor de Comerț din regiune. În marja Summitului va fi organizată cea de a doua ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, element de continuitate cu prima ediție care a avut loc în septembrie 2018, la București.

Pe lângă șefii de stat din țările participante la I3M, la fel ca la București, la Summitul din Slovenia vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Inițiativei, Statele Unite ale Americii, Germania și Comisia Europeană, precum și instituții financiare europene.

În data de 5 iunie, Președintele României va participa la dineul oficial găzduit de Președintele Sloveniei, Borut Pahor. Alături de șefii de stat ai țărilor participante la Inițiativa celor Trei Mări, vor mai fi prezenți Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, Președintele Comisiei Europene,  Jean-Claude Juncker, și Secretarul Energiei al SUA, Rick Perry.

În data de 6 iunie, Președintele Klaus Iohannis va participa la Sesiunea Plenară a Summitului.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii și la consolidarea proiectului european; precum și întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 4, 2019. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.