O familie a moștenit 20 de hectare de teren și reclamă probleme în procesul de retrocedare

Prima persoană prezentată azi, 4 iunie 2019 la audiențele săptămânale, susținute de subprefectul Altfatter Tamas, revine cu o problemă privind o presupusă limitare a accesului la proprietate (un teren în extravilanul comunei Halmeu). Subprefectul i-a transmis faptul că nimeni nu poate să-i îngrădească dreptul la proprietate, imobilul deținând toate documentele necesare, inclusiv delimitarea cadastrală în coordonate.

O familie moștenește o suprafață de peste 20 de hectare teren agricol pe raza comunelor Păulești și Viile Satu Mare și reclamă faptul că nu se finalizează procesul de retrocedare. Având în vedere situația complexă prezentată, s-a solicitat petenților depunerea unui memoriu și a documentelor doveditoare, urmând ca specialiștii din Instituția Prefectului să urmărească, împreună cu comisiile locale de fond funciar, finalizarea solicitării.

Eliberarea autorizațiilor de taximetrie în municipiul Carei a fost subiectul următoarei audiențe, persoanele prezentate susțin că dețin o societate comercială cu răspundere limitată (SRL) și nu pot obține autorizație pentru desfășurarea activității de transport public în regim taxi. Contactate, autoritățile locale din Carei au transmis faptul că s-a acordat un număr limitat de autorizații pentru fiecare categorie de companie de taximetrie, cele pentru SRL fiind epuizate în acest moment. S-a recomandat persoanelor prezentate înființarea unei întreprinderi individuale sau autorizarea sub forma unui PFA, având în vedere că pentru acest tip de organizare comercială mai există posibilitatea autorizării.

Unei persoane, beneficiară a Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, i s-a recomandat solicitarea către ANRP (Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților) a unei solicitări pentru informarea privind stadiul cererii depuse. Instituția Prefectului nu are competențe privind analizarea și evaluarea documentelor transmise în dosarul de retrocedare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 4, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.