Ileana Blidar sprijină cursanții claselor de pictură din cadrul Școlii de Arte Satu Mare

În afară de funcția de consilier județean PNL, Ileana Blidar este director economic al Sarmexin, unul dintre cei mai cunoscuți producători de mobilă de lux din România, cu o bogată tradiție. Este o surpriză plăcută și un lucru cunoscut de mai puțină lume, faptul că și-a descoperit talentul la pictură, iar prin aceasta dorește să sprijine Școala de Arte Satu Mare.

Ileana Blidar ne-a spus că și-a descoperit talentul pentru pictură în toamna anului 2017, când a mers la Școala de Arte Satu Mare să caute un artist care să picteze mobilierul produs de Sarmexin. Până atunci, fiica ei Diana s-a ocupat de aceasta, însă odată cu admiterea la Medicină Generală, nu a mai putut să continue.

Aici l-a întâlnit pe Robert Abrokovits, actualul ei profesor de pictură, descoperindu-și și dezvoltându-și talentul pentru pictură, însă mărturisește că atracția pentru artă a avut-o mereu.

Pentru cei interesați, cursul de pictură la Școala de Arte Satu Mare costă 500 lei pe an, pentru toate vârstele, iar înscrierile încep de obicei la începutul lunii septembrie. Se pot înscrie toți cei care vor să-și urmeze hobby-ul și să se perfecționeze indiferent de vârstă, cum a fost și cazul Ilenei Blidar.

În iunie 2018 a avut prima apariție într-o expoziție, la vernisajul comun al cursanților Școlilor de Arte din Satu Mare și Téglás, Ungaria. Recent a încheiat anul 2 de studii la Școala de Arte.

Spune că încă nu și-a descoperit stilul spre care să se orienteze, dar mai mult îi place pictura abstractă. Până în prezent a realizat 8-9 tablouri.

Este singurul consilier județean care atât prin prin proiectul propus în CJ, dar și prin exemplul și talentul propriu, susține cursanții de la Școala de Arte Satu Mare, de la clasele de pictură.

Prezentă joi, 6 iunie la vernisajul expoziției comune a cursanților Școlii de Arte din Satu Mare și Téglás, Ileana Blidar a asigurat Școala de Arte Satu Mare de sprijinul Consiliului Județean, cu privire la ajutorul acordat cursanților de la clasele de arte vizuale, pentru procurarea materialelor necesare realizării lucrărilor, care vor înfrumuseța saloanele tuturor secțiilor Spitalului Județean Satu Mare conform cu proiectul pe care l-a propus și aprobat:

Consilierul județean PNL Ileana Blidar propune dotarea spitalelor cu tablouri pictate de elevii Școlii de Arte

”În prima fază doresc să punem 100. Acum sunt în lucru tablouri, dar vom continua activitatea și la anul și sper că și in anii viitori. Eu sper să reușesc finalizarea proiectului până la încheierea mandatului. Este vorba despre câteva sute de tablouri”, precizează Ileana Blidar.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 7, 2019. Filed under Cultură, Educație, Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.