În data de 12 iunie 2019, la Muzeul Naţional de Istorie a României din București, a avut loc vernisajul expoziției ”O experiență europeană. Moștenirea istorică și culturală a germanilor din România”, un proiect de anvergură, la organizarea căruia au participat 18 instituții, inclusiv Muzeul Județean Satu Mare.
Muzeul Județean Satu Mare expune obiecte specifice vieții cotidiene și religioase caracteristice comunității svăbești sătmărene.
De asemenea, sunt expuse obiecte de cult ce aparțin Episcopiei Romano-Catolice Satu Mare.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 12 iunie – 2 septembrie 2019 și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.