Asistență medicală pentru peste 20.000 de copii, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare

În data de 21 iunie, în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social și participarea prefectului județului Satu Mare, Darius Filip care a condus această ședință.

În cadrul ordinii de zi au fost dezbătute temele înaintate de către Uniunea Județeană Sindicală CNSLR Frăția Filiala Satu Mare, cu privire la: metoda de calcul a majorării impozitelor pe clădiri și mijloace auto stabilite de Consiliul Local Satu Mare pe 2019; activitatea cabinetelor medicale școlare. Referitor la primul punct, viceprimarul municipiului Satu Mare Doina Feher împreună cu reprezentantul DITL au clarificat o parte din nemulțumirile exprimate de președintele CNSLR, Frăția Dan Burulea.

Referitor la activitatea cabinetelor medicale din municipiul Satu Mare viceprimarul Doina Feher a precizat următoarele: ”Centrul Social de Serviciu Social din subordinea Direcției de Asistență Socială Satu Mare, asigură asistență medicală în 52 de unități de învățământ, pentru un număr de peste 20.000 de copii în municipiul Satu Mare. În aceste unități de învățământ își desfășoară activitatea nouă medici școlari, 40 de asistenți medicali, trei medici stomatologi fiind coordonați cu toții de un șef de centru. La ora actuală nu mai există posturi vacante de medici sau asistenți medicali în cadrul CSSM”.

Evaluarea stării de sănătate a elevilor și preșcolarilor se realizează conform Ordinului 1668 din 9 decembrie 2011. Evaluarea se realizează prin triajul după fiecare vacanță sau ori de câte ori este nevoie. De asemenea se organizează acțiuni de supraveghere epidemiologică a virozelor respiratorii în sezonul epidemic; acțiuni de dezinsecție-dezinfecție și deparazitare în cazul focarelor parazitare (pediculoză, scabie), virale sau microbiene (tuberculoză, infecții streptococice) etc. Anual are loc examenul medical de bilanț al stării de sănătate pentru preșcolarii din grădinițe pentru grădinițe și școlarii din clasele I, IV, VIII, XII, XIII și ultimul an al școlilor profesionale pentru aprecierea nivelului de dezvoltare fizică și neurofizică precum și pentru depistarea precoce a unor eventuale afecțiuni.

La acestea se mai adaugă examinarea medicală a elevilor care participă la concursuri, olimpiade școlare, tabere, excursii, asigurându-se asistență medicală la concursurile și olimpiadele școlare la care participă aceștia precum și la examenele de capacitate, de bacalaureat, de certificări profesionale”, a spus viceprimarul municipiului Satu Mare, în intervenția sa la ședința de Dialog social.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 21, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.