Centrul Creşe asigură în prezent 290 de locuri la nivelul municipiului Satu Mare

În prezent la nivelul Municipiului Satu Mare există un număr de 7 creşe în sistem public, după cum urmează:

Creşa „Ţara Minunilor”, Aleea Tisa nr. 8, cu 4 grupe
Creşa „Punguţa cu doi bani”, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 15, cu 2 grupe
Creşa „Dumbrava Minunată”, Str. Ilişeşti nr. 4, cu o grupă
Creşa „Harap Alb”, Bd. Lucian Blaga nr.19/a, unde funcţionează 2 grupe
Creşa „Albă ca Zăpada”, Aleea Târnavei nr. 18, cu 2 grupe
Creşa ,, Mica Sirenă″, str.Botizului nr.61/ A, cu 2 grupe
Creșa ,, Degețica″, Bd. Lucian Blaga nr. 121, cu 2 grupe;

Grupele funcţionează cu un număr maxim de 20 de copiii, Centrul Creşe asigurând în prezent un număr de 290 locuri la nivelul municipiului. La creșă frecventează copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani (Mica Sirena și Degețica) și 1,5 -3 ani restul creșelor.

În cadrul creşelor din municipiu serviciile oferite sunt asigurate de personal calificat, având diverse specializări: referenţi educatori, asistente medicale, infirmiere, administrator, bucătărese, îngrijitoare.

Serviciile acordate în cadrul creşelor pot fi structurate în două domenii majore:

Servicii socio-medicale şi de nutriţie;

Servicii de îngrijire/supraveghere, formare a deprinderilor și educaţie antepreşcolară;

În perioada 13-24 mai 2019 s-a desfăşurat procesul de înscriere al copiilor la creşele din municipiul Satu Mare pentru anul şcolar 2019-2020, rezultatele finale fiind afișate la sediile creșelor după data de 12 iunie 2019 . În prezent toate locurile la creșe sunt ocupate, existând la fiecare creșă mai multe dosare aflate pe listele de așteptare. Pe tot parcursul anului, în situația eliberării unor locuri la creșă pentru dosarele aflate pe lista de așteptare, părinții sunt contactați în vederea ocupării locurilor vacante.

În perioada 2-6 septembrie 2019 părinţii ale căror dosare au fost aprobate sunt aşteptaţi la sediile creşelor pentru completarea acestora cu următoarele documente:

1.Adeverinţă de la medicul de familie care să certifice că respectivul copil este sănătos clinic şi apt pentru a frecventa colectivitatea ;

2. Fişa de imunizări pentru copil;Aviz epidemiologic copil

3. Examen coproparazitologic şi exudat faringian pentru copil;

În perioada de vară, potrivit legii, creşele vor fi închise pentru efectuarea concediilor legale de odihnă şi pentru igienizare după cum urmează:

Creşa “Ţara Minunilor” luna iulie

Creşa “ Punguţa cu doi bani” luna august

Creşa “ Dumbrava Minunată” luna august

Creșa “Mica Sirenă” luna august

Creşa “Harap Alb” 15 iulie-20 august 2019

Creşa “Albă ca Zăpada” luna iulie

Creșa “Degețica” luna iulie

În perioada vacanței, în limita locurilor, părinţii aflaţi în imposibilitatea de a-şi îngriji copiii acasă în perioadele de vacanţă sunt aşteptaţi la creşele care au activitate, împreună cu dosarul copilului.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 21, 2019. Filed under Locale, Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.