Sătmărenii au reprezentat România la ”Caravana Folclorică” din Spania, 20-24 iunie

Uniunea Mondială de Folclor (I.G.F.) în colaborare cu Federația de Folclor din Spania ”Queixumes dos Pinos” a organizat în perioada 20-24 iunie 2019, cea de-a VII-a ediție a „Caravanei Folclorice”.

În provincia Galicia, orașele Ourense și Pereiro de Aguiar – Spania a avut loc întâlnirea tuturor soliștilor participanți la Caravana Folclorică 2019. Timp de patru zile, reprezentanți din România, Spania, Portugalia, Italia, Lituania și Israel au promovat cântecul și portul popular din țările din care provin.

Delegația românească, în frunte cu managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare – Robert Laszlo, membru în Asociația Națională de Folclor din România și interpretele de folclor, Adelina Costina (Sălaj) și Lavinia Pop (Satu Mare), premiate la Festivalul Concurs Național de Folclor „Rozmarin în colțu` mesii” – Satu Mare, respectiv la Festivalul Concurs Internațional de Folclor „Petre Săbădeanu” – Târgu Mureș, a fost apreciată de către numerosul public prezent.

În fiecare zi, au fost programate manifestări artistice în care au evoluat artiști din țările participante, iar spectacolele susținute în anumite săli cât și în centrul orașului Ourense în prezența a sute de participanți, au fost de înaltă ținută.

Remarcăm faptul că, artistele din România au cucerit de fiecare dată publicul, acestea fiind filmate și de către postul de televiziune din Galicia, iar în cadrul Caravanei cele două interprete și-au lansat în avanpremieră și câte o piesă proprie. Lavinia Pop a cântat pentu prima dată în fața unui public piesa, „Omule cu doruri grele”, iar Adelina Costina și-a lansat piesa „Tineri îs părinții mei”. Totodată în prezența episcopului romano – catolic din provincia Galicia, Adelina Costina a rostit un discurs despre pacea în lume.

Managerul Robert Laszlo, a oferit organizatorilor spanioli cât și reprezentaților celorlalte țări participante, câte un pachet cu albume și cărți despre Satu Mare, iar prin grija Cramei Jurchiș din Beltiug câte o sticlă de vin, și a președintelui Asociației ”Codreanca” a Producătorilor de pălincă – Ioan Andor, câte o sticlă de pălincă sătmăreană.

Vicepreședintele IGF (Uniunea Mondială de Folclor), Jose Antonia Vinas Mira, organizatorul acestei caravane de folclor, și-a exprimat dorința de a vizita județul Satu Mare.

Caravana IGF, a fost inițiată de președintele Uniunii Mondiale de Folclor, prof. dr. Dorel Cosma, și a prins contur în urmă cu șase ani, prin efortul a patru Federații Naționale de folclor: România, Italia, Franța și Spania.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 25, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.