Tabără Internațională de Creație a artiștilor plastici, zilele trecute la Ardud Vii și Viile Satu Mare

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în colaborare cu Asociația Culturală ”Sătmărenii” și cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, a organizat în perioada 8- 17 iulie 2019 în comuna Viile Satu Mare și la Ardud Vii, o tabără Internațională de Creație a artiștilor plastici – Sătmărenii.

Anul 2019, s-a mai lăsat încă odată ademenit în pânza fără păianjeni a culorilor și formelor, prin care un grup de artiști din România, SUA, Bulgaria, Ungaria, Ucraina și Republica Moldova au filtrat luminile unei veri domoale.

Desigur, tabăra din acest an a fost mult mai interesantă decât cele precedente dar artiștii aflați în Tabăra de pictură de la Ardud Vii și Viile Satu Mare, spun în fiecare an acest lucru și atunci inima noastră se bucură pentru această nouă izbândă, de a putea pune la dispoziția pictorilor și sculptorilor cele mai bune condiții pentru ca ei să poată crea în tihnă.

Mulți dintre cei de-ai locului se vor recunoaște în aceste lucrări, alții vor putea admira măiestria unor artiști care au sublimat, ceea ce ochiul grăbit poate că nici nu mai observă.

Tot în cadrul acestei manifestări, se va organiza o expoziție colectivă în Galeria de Arte a Centrului de Creație și se va lansa un album care va cuprinde cele mai reușite lucrări ale artiștilor prezenți în tabără.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 19, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.