S-a stins din viață directorul general al Filarmonicii ”Dinu Lipatti”, dr. Rudolf Fátyol

Întreaga comunitate a județului Satu Mare își exprimă profunda îndurerare în legătură cu trecerea la cele veșnice a directorului general al Filarmonicii de Stat ”Dinu Lipatti” Satu Mare, dr. Rudolf Fátyol, solist, violonist concertist, care s-a stins din viață în dimineața zilei de 22 iulie 2019, la vârsta de 62 de ani.

Cel mai longeviv manager al unei instituții de spectacole din ultimii 100 de ani, lucru atestat de Diploma de Excelență primită din partea Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, dr. Rudolf Fátyol a petrecut 28 de ani în fruntea filarmonicii sătmărene, fiind cunoscut ca un violonist de clasă, nu doar în municipiul şi judeţul nostru, ci şi în ţară şi străinătate. A concertat cu succes alături de cele mai importante orchestre româneşti, dar şi peste hotare. Ultimele turnee, ca de altfel toate pe care le-a întreprins, fie singur, fie alături de orchestra sătmăreană, s-au bucurat de o foarte bună primire din partea publicului şi a presei de specialitate, indiferent că s-au aflat în Germania, Franţa, Ungaria, Taiwan, Danemarca sau Cehoslovacia.

Stabilind relaţii cu numeroase academii de muzică, filarmonici şi opere atât în ţară cât şi în străinătate, managerul Filarmonicii “Dinu Lipatti” a reuşit să aducă frecvent pentru sătmăreni, pe scena Filarmonicii, artişti, muzicieni de renume mondial şi să promoveze cu succes activitatea şi numele Filarmonicii din Satu Mare.

S-a născut în 1957, în Carei, într-o familie de artişti.
A luat pentru prima oară vioara în mână la vârsta de 6 ani, tatăl, bunicul şi unchiul fiind pentru el modele de urmat în viaţă, dar şi în carieră. A absolvit Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a studiat sub îndrumarea maestrului Ştefan Ruha.

Din anul 2003 deţine titlul de doctor în artă şi interpretare muzicală cu teza „Sonatele şi concertele pentru vioară de W.A. Mozart”. A fost conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Muzică a Universitãţii din Debrecen (Ungaria). Palmaresul său include Premiul U.S.I.U. (United States International University) din San Diego (California), Premiul II ex-aequo (premiul I nu s-a acordat) la concursul ,,Abbado” (Italia 1987).

În 2004 primeşte titlul de cetățean de onoare al Municipiului Satu Mare, iar în 2011 titlul de cetățean de onoare al Municipiului Carei. Tot în 2011 a fost distins cu Meritul Cultural în Grad de Cavaler.

În cei 30 de ani de activitate artistică (peste 500 de concerte şi recitaluri) Rudolf Fátyol a susţinut concerte în Europa, Israel, China şi Taiwan.

Ne-a părăsit un adevărat Artist, un om talentat, un manager iscusit, o fire artistică prin definiție, un familist și un tată de excepție, un om cultivat și plin de spirit tineresc, un om îndrăgostit de viață. Transmitem sincere condoleanţe familiei, rudelor şi celor apropiaţi maestrului dr. Rudolf Fátyol, cel care și-a dedicat viața domeniului artistic, contribuind la promovarea culturii sătmărene în țară și peste hotare.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Consiliul Județean Satu Mare și Primăria și Consiliul Local Satu Mare 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 22, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.