Șansă pentru proprietari de locuințe din Țara Oașului: Pot intra în circuitul turistic local

Consiliul Județean Satu Mare sprijină inițiativele comunelor și implicarea Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) în demersul lor de obținere a statutului de stațiuni turistice de interes local, pentru diverse zone din județul Satu Mare.

Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, împreună cu reprezentantul Ministerului Turismului, Maricica Lupșe, primarul comunei Turț, Ioan Irime și reprezentantul GAL Țara Oașului, Ioan Belbe, au vizitat câteva locuințe din localitatea Turț, ale căror proprietari și-au declarat intenția de a le transforma în pensiuni.

Au fost astfel identificate zeci de potențiale locuri de cazare pentru turiștii care vor tranzita această zonă a județului Satu Mare. Pentru ca această parte a Țării Oașului să poate fi declarată drept zonă turistică de interes local, autoritățile locale și reprezentantul Ministerului Turismului urmează să identifice și alte potențiale locuri de cazare în localitățile Tarna Mare, Batarci, Cămârzana și Târșolț.

„Demersul este unul lăudabil, având în vedere că dezvoltarea turistică a acestor zone va constitui o sursă suplimentară de venit, atât pentru locuitori cât și pentru bugetele locale. Mai mult decât atât, localităţile incluse în lista staţiunilor turistice de interes local beneficiază de un punctaj sporit în obţinerea de finanţări pentru proiectele regionale”, a declarat Ioan Rus, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 31, 2019. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.