Pierderi de 66 milioane de lei, înregistrate de Tarom în primele 4 luni ale anului

Tarom a înregistrat pierderi de 66 milioane de lei în primele patru luni, cu 30 milioane de lei mai puţin faţă de rezultatul negativ estimat în planul de management, se arată într-un comunicat transmis de compania de transport aerian.

tarom-de-la-ei

“Rezultatele financiare provizorii arată că am reuşit să reducem pierderile estimate. Vorbim de o îmbunătăţire cu 6% a rezultatelor financiare ale lunii aprilie faţă de cele prognozate în planul de management şi cu 15% faţă de bugetul anual (…) În primele patru luni ale anului 2013, pierderile financiare au fost reduse cu 36 milioane de lei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o îmbunătăţire a rezultatelor cu 35%”, a declarat în comunicat directorul executiv al Tarom, Christian Heinzmann.

Tarom a încheiat primele trei luni pierderi de 49 milioane lei, în scădere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi sub cele bugetate, de 78 milioane lei. Compania a încheiat anul trecut cu o pierdere preliminară şi neauditată de 236 milioane lei. Planul de management, aprobat de Consiliul de Administraţie în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 şi 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei.

În baza planului de management, Tarom a iniţiat în martie un program de retragere voluntară a personalului, vizând reducerea personalului cu 10% până la finele anului. Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 21, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.