Organizatorii ”Raliului Carpați Retro” afirmă că cea de-a XX-a ediție a fost de poveste

Retromobil Club România și Oldtimer Club Satu Mare mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea sau au participat la ediția jubiliară, cu numărul XX a concursului național dedicat vehiculelor istorice ”Raliul Carpați Retro”.

În week-end-ul acesta, 30-31 august 2019, au putut fi admirate 40 de bijuterii pe roți în județul Satu Mare datorită unui număr de 40 de echipaje formate din oamenii extraordinari, inimoși și dornici de aventură, cărora le mulțumim că au parcurs atâția kilometri, din toate colțurile României, pentru a fi alături de noi. Felicitări încă odată tuturor concurenților, adevărați învingători, dar și câștigătorilor primelor trei echipaje din clasamentul general și câștigătorilor claselor constituite. Ne-am bucurat să acordăm premiul celei mai bătrâne mașini, unui Fiat din 1924, dar și autovehiculelor cu cea mai mare, respectiv cea mai mică cilindrea. Am premiat și copiii participanți în echipaje, pe care sperăm că i-am molipsit cu dragoste față de autovehiculele istorice.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au găzduit, ne-au ospătat și tuturor partenerilor, fără de care această ediție nu ar fi fost încununată cu succes: Ford, Zetea, Apa Minerală Certeze Aquavia, HB Tradițional Brewery (HAB), PMA, Compas, Autonet, Kärcher, FodorTrans, Auchan și în mod deosebit Primăriei Municipiului Satu Mare, Primăriei Municipiului Carei, Primăriei Comunei Vama și Consiliului Județean Satu Mare.

Mulțumim reprezentanților mass-media pentru modul obiectiv în care au promovat evenimentul pe toată durata acestuia.

Nu în ultimul rând, vrem să aducem mulțumiri speciale tuturor celor care au avut curiozitatea și interesul să ne viziteze expoziția.

Cu aleasă considerație,

Comitetul de organizare ”Raliul Carpați Retro”

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 3, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.