Cadre didactice și elevi, premiați în cadrul festivității „Pledoarie pentru excelență”

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a participat miercuri, 22 mai, la prima ediţie a festivităţii „Pledoarie pentru excelenţă”, eveniment organizat de Inspectoratul Şcolar al judeţului Satu Mare. 

DSC_0521

Evenimentul este o încununare a activităţilor desfăşurate de cadrele didactice de limba şi literatura română în anul şcolar 2012-2013, la nivel judeţean. În cadrul festivităţii au fost premiaţi elevii şi profesorii care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şcolare judeţene organizate şi desfăşurate în acest an şcolar la limba şi literatura română.

Preşedintele Adrian Ştef a declarat că se bucură să constate că că rezultatele olimpicilor sătmăreni au fost foarte bune şi în acest an. “Este vorba de o tradiţie pe care trebuie să o încurajăm şi este nevoie, din acest punct de vedere, să lărgim sprijinul pentru şcoală în toate domeniile, astfel încât ceea ce se întâmplă astăzi să nu reprezinte excepţii întâmplătoare, ci să reprezinte tendinţe fireşti”, a spus Adrian Ştef.

Preşedintele CJ Satu Mare consider că administraţia public locală trebuie să dea un semnal că elitele din judeţ sunt sprijinite. “Nu întâmplător, am fost unul din susţinătorii proiectului privind înfiinţarea Centrului de Excelenţă de la Satu Mare. Pentru că judeţul Satu Mare are elevi şi profesori de excepţie. Orice ţară creşte mai ales cu contribuţia elitelor pe care le produce”, a afirmat Adrian Ştef.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 22, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response to Cadre didactice și elevi, premiați în cadrul festivității „Pledoarie pentru excelență”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.