Programul de educație ecologică ”Cel mai tare la reciclare” ediția 2018-2019, la final

Programul de educație ecologică ”Cel mai tare la reciclare” ediția 2018-2019, prin care s-a realizat Labirintul reciclării s-a finalizat cu succes, prin realizarea unui labirint din 138 de elemente de gard, având o lungime de 520 m la care s-au folosit 82.800 de flacoane de plastic cântărind 4140 de kg (4,15 tone).

Motivația pentru efortul depus de primele 10 unități de învățământ (Școlile Gimnaziale Ciumești, Vetiș, Agriș, Dorolț, Tășnad, ”Ion Creangă” Satu Mare, ”Lucian Blaga” Satu Mare, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Liceul Teologic Ortodox ,,Nicolae Steinhardt” și Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ,,George Emil Palade” Satu Mare) care au realizat cele mai lungi elemente de gard pentru labirint, a reprezentat o excursie de trei zile în Ungaria în perioada 4-6 octombrie 2019, cu destinația Ópusztaszer pentru a vizita un labirint realizat din gard viu, care se bucură de un real succes în rândul turiștilor care vizitează zona.

La excursie au participat de la fiecare unitate de învățământ premiantă, câte trei elevi care s-au implicat activ în programul de educație ecologică însoțiți de cadrul didactic coordonator al proiectului. Pe parcursul celor trei zile, participanți s-au familiarizat cu zonele protejate din partea de est a Ungariei (Parcul Național Kőrős Maros, aria protejată Kőrősvőlgyi) unde au vizitat obiective turistice precum: Muzeul Dropiei de la Dévaványa, Grădina zoologică din Sarvas și apogeul excursiei a fost la Ópusztaszer unde fiecare participant a încercat curios să parcurgă toată lungimea labirintulu (3500 m) pentru a ajunge la destinația care o reprezenta un foișor de unde labirintul se vedea în toată splendoarea sa.

Participanții au fost profund impresionați de modul de administrare a ariilor protejate și a varietății de specii întâlnite precum și de toate activități interactive de care au fost captați pe tot traseul excursiei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 10, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.