Lansare de carte și medalion literar al scriitorului Radu Sergiu Ruba, la împlinirea vârstei de 65 de ani

La Centrul Multicultural ”Poesis” a avut loc vineri 11 octombrie, lansarea romanului ”Un mic arhipelag”,  de Radu Sergiu Ruba, apărut la împlinirea a 65 de ani de viață a autorului. În prezidiu au luat loc dr. Felician Pop, care a fost moderatorul evenimentului, Robert Laszlo, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Ion Cristofor, poet și traducător, poetul George Vulturescu, prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu.

După cuvintele de salut, Felician Pop i-a dat cuvântul lui Robert Laszlo care a spus că Sergiu Radu Ruba este un mare scriitor, care s-a întors acasă, acolo unde își are rădăcinile. Satu Mare se poate mândri cu el. I-a înmânat din partea Consiliului Județean Satu Mare o diplomă, ce recunoaște meritele pe care le are, semnată de președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba.

La rândul lui, Ion Cristofor și-a exprimat bucuria de a fi alături de un mare scriitor cărui îi poate aduce un binemeritat elogiu. ”La Satu Mare este o adevărată școală de literatură, Satu Mare este deosebit de generos față de cultură. Este o fatalitate să fi scriitor”, a spus Ion Cristofor. Autorul are un mare talent. Îl cunoaște de pe vremea liceului la Cluj Napoca, aici s-au întâlnit prima dată la cenaclul pe care îl conducea Constantin Cubleșan. Încă de atunci cu toții au fost impresionați de poemele lui Radu Sergiu Ruba. În același timp Radu Sergiu Ruba s-a afirmat și ca un excelent scriitor de romane. El aparține scriitorilor postmoderniști.

Este relevant romanul său ”Guantanamo”, care este, a considerat Ion Cristofor, o capodoperă a literaturii române, este de mare actualitate, în care Radu Sergiu Ruba scrie despre o societate plină de convulsii. ”Radu Sergiu Ruba are o mare putere de muncă, face cinste literaturii române”, a spus Ion Cristofor.

George Vulturescu a spus că se bucură că numeroase instituții sătmărene se implică în cultură, și de asemenea se bucură că Ion Cristofor este alături de sătmăreni. Despre Radu Sergiu Ruba a spus că are un talent deosebit în a descrie un loc oarecare, de exemplu Clujul, cu străzile sale, cu forfota cotidiană. ”Prezența autorului în mijlocul nostru este o adevărată sărbătoare”, a spus George Vulturescu.

Prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu a avut, de asemenea, cuvinte frumoase la adresa autorului. L-a considerat un scriitor prolific, bine apreciat, foarte harnic. Avem în față o carte pregătită în special pentru acest eveniment, ea reflectă diferitele etape ale creației sale. El a moștenit talentul de povestitor de la o străbunică, ”mama Floare”.

Din sală au mai luat cuvântul Delia Munteanu, Monica Cândea și Ioan Tipu Sălăjanu care au vorbit despre creația literară a lui Radu Sergiu Ruba, și i-au urat ”La mulți ani!”.

Autorul a mulțumit tuturor că au venit la această lansare și a vorbit despre spiritualitatea locului. Și-a petrecut copilăria într-un mediu șvăbesc, de la care a avut multe de învățat. În memoria lui are fixate imagini sătmărene și din jurul Sătmarului. I-a mulțumit lui Ion Cristofor pentru ajutorul acordat în timpul șederii la Cluj-Napoca și a povestit o serie de întâmplări din perioada în care a locuit la Satu Mare. De asemenea, a povestit întâmplări pline de haz de la Lisabona, unde speră să-i apară cartea lansată astăzi.

Radu Sergiu Ruba s-a născut la 14 octombrie 1954 la Ardud. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. La 11 ani și-a pierdut total vederea. Între 1974-1978 a studiat Filologia, limba franceză și engleză la Universitatea din București. Între 1987-1990 a fost redactor șef la revista ”Litera noastră”, publicată în scrierea Braille și în scriere vizuală. A făcut parte din colegiul redacțional al săptămânalelor ”Phoenix” și ”Tinerama”. A fost membru al cenaclului ”Universitas”. A publicat volumele; ”Spontaneitatea înțeleasă” (1983); ”Iluzia continuă”; ”Iubirea și Orientul”, poezie și nuvele (1994); ”Contrabanda memoriei”, nuvele (1997); ”Dacă pleci în căutarea mea”; „Marginal” poeme”; (2001); ”Demonul confesiunii”; ”Constelația Homer (1996); ”Marginal”(2017).

Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 11, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to Lansare de carte și medalion literar al scriitorului Radu Sergiu Ruba, la împlinirea vârstei de 65 de ani

  1. Ce-a mai îmbătrînit Felician! George se ține bine, văd.
    De fapt, toți se țin bine, în afară de Felician Pop.

    A meritat, Feliciane? A meritat să lupți cu morile de vînt? Uite ce-ai făcut din tine însuți!
    Lucrarea ta de doctorat e de calitate. Fă studii asemănătoare și lasă deoparte viața publică, nu vezi că te usuci pe picioare? De cîte mai vrei să te îmbolnăvești pînă te înveți minte că nu mai ai 20 de ani, să le poți face pe toate? Trăiește-ți bătrînețile cu demnitate, fă ceva pentru tine, știu eu, împacă-te cu Dumnezeu, fă ceva! Lasă tu directoratul și viața publică, dacă vrei să mai prinzi pensia! Fă cumva și retrage-te complet, că s-ar putea ca dimineața următoare să te trezești paralizat de la gît în jos. Știm amândoi cazuri de oameni care au tras de ei cum tragi tu de tine și au ajuns lipiți de pat! Asta vrei?! Împacă-te cu asta: băieții buni au pierdut. Și gata! Mîine te vei trezi mai ușurat că un băiat bun se naște și moare invizibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.