Titlul de Cetățean de Onoare al orașului Ardud, conferit scriitorului Radu Sergiu Ruba

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Asociația Scriitorilor de Nord-Vest și Primăria Orașului Ardud, a organizat sâmbătă la Primăria Orașului Ardud, lansarea cărții ”Un mic arhipelag”, de Radu Sergiu Ruba, ocazie cu care Consiliul Local Ardud a conferit autorului titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Ardud.

Evenimentul a fost găzduit de Primăria Orașului Ardud, fiind prezenți alături de scriitor Felician Pop și Robert Laszlo, din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare. Au mai fost prezenți și membri ai familiei scriitorului.

Consilierii locali ai orașului Ardud, Daniel Dod (care a reprezentat și Casa de Cultură ”Dr. Augustin Mircea”), și Vasile Sighiartău i-au înmânat scriitorului diploma de Cetățean de onoare al orașului Ardud, ca fiu al comunității, pentru întreaga activitate lietrară și socială de excepție pusă în slujba înfloririi spirituale a orașului Ardud.

Autorul a mulțumit celor care au fost prezenți și a vorbit despre spiritualitatea locurilor în care a copilărit, a depănat amintiri frumoase și imagini relevante din copilăria sa petrecută la Ardud, el rămânând fără vedere de la 11 ani. Și-a petrecut copilăria într-un mediu șvăbesc, de la care a avut multe de învățat. În sufletul lui are fixate pentru totdeauna imagini sătmărene și din jurul Sătmarului.

Evenimentul de la Ardud a avut loc ca o continuare a lansării ultimului volum al autorului, de vineri de la Satu Mare: romanul ”Un mic arhipelag”, apărut cu ocazia împlinirii a 65 de ani de viață. Și la Ardud a fost prezentată cartea recent lansată, alături de un alt roman relevant al scriitorului, ”Guantanamo”. Acesta este o capodoperă a literaturii române, de mare actualitate, în care Radu Sergiu Ruba scrie despre o societate plină de convulsii. Radu Sergiu Ruba are o mare putere de muncă, și face cinste literaturii române.

Radu Sergiu Ruba s-a născut la 14 octombrie 1954, în orașul Ardud. Între 1978-1990 a lucrat ca profesor de limba franceză, de limba și literatura română, ca inspector de specialitate în Ministerul Învățământului și Științei, responsabil cu subsistemul educației speciale pentru cei cu deficiențe de vedere. În 2006 a fost ales președinte al Asociației Nevăzătorilor din România. Între 1987-1998 a condus, ca redactor șef, revista ”Litera noastră”, publicată în scriere Braille și în scriere vizuală. A revenit la conducerea acestei reviste de la 1 februarie 2000. A facut parte din colegiile de redacție ale săptămânalelor ”Phoenix” și ”Tinerama”, a colaborat constant la cotidianul ”Curentul” și la revista ”Oameni în top”, precum și la numeroase reviste literare.

Din 1992, realizează, la Radio România Actualități, emisiunea săptamânală ”Ochiul interior”. A realizat de asemenea, în direct, emisiunea de 90 de minute „Tiflo-Antena” pe programul Antena Bucureștilor în perioada 1995-1996. Are statutul de colaborator permanent, cu drepturi de autor, al Societății Române de Radiodifuziune.

A realizat numeroase materiale pentru Radio Europa Liberă și Radio Europa FM. Menționăm câteva titluri din cărțile sale: ”Spontaneitatea înțeleasă”, poezie, Editura Cartea Românească, 1983; ”Iluzia continuă”, poezie, Editura Cartea Românească, 1988; ”Iubirea și Orientul”, poezie și nuvele, Ed. Phoenix, Bucuresti, 1994; ”Contrabanda memoriei”, nuvele, Ed. Cartea Românească, 1997; ”Dacă pleci în căutarea mea”, antologie personală, Ed. Axa, Botoșani, 1999; ”Marginal”, poeme, Ed. Dacia, Cluj, 2001; ”Demonul confesiunii”, roman, editia a doua, editura Limes, Cluj 2009.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 13, 2019. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.