Cu ocazia ultimelor controale, inspectorii DSVSA Satu Mare au aplicat amenzi în valoare de 1.900 lei

Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare au realizat în perioada 17.05.2013 – 23.05.2013, un număr de 68 de acţiuni de control la unităţi şi gospodăriile populaţiei. Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor, inspectorii au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.900 lei. Au fost verificate: depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publică, cantine,  unităţi de vânzare cu amănuntul, pieţe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unităţi ambalare produse de origine non animală, unităţi de procesare carne, unităţi procesare lapte.

brezel-im-backofen_01_hg_lebenslangÎn cadrul acţiunilor tematice au fost urmărite următoarele aspecte: existenta documentului de înregistrare, respectarea condiţiilor generale de igiena, originea materiilor prime si existenta documentelor însoţitoare, respectarea condiţiilor privind ambalarea, marcarea si etichetarea alimentelor, condiţiile de transport, modul de depozitare, monitorizarea si eliminarea subproduselor, existenta echipamentelor de protecţie.

Deficienţele sancţionate au  fost:  nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în ceea ce priveşte etichetarea produselor alimentare. Un magazin alimentar din Vetiş a fost sancţionat cu amendă de 600 lei. Pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare şi siguranţa alimentelor în ceea ce priveşte depozitarea produselor alimentare, o covrigărie din Carei a fost amendată cu 600 lei. Pentru vânzarea produselor medicinale veterinare fără prescripţie medicală veterinară, o farmacie veterinară din Supuru de Jos a fost amendată cu 700 lei.

În această perioadă a fost depistat un cap suină cu trichineloză, în localitatea Berveni. Cantitatea de 170 kg  carne, în  valoare de 1360 lei a fost confiscată şi dirijată spre incinerare, într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar. Toţi agenţii economici care se înregistrează la Registrul Comerţului şi declară activităţi de deţinere şi exploatare a animalelor sau activităţi de producere, depozitare şi comercializare a produselor de origine animală sunt obligaţi să solicite înregistrarea, autorizarea la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, în caz contrar riscând sancţiuni contravenţionale şi interzicerea activităţii.

Aceste acţiuni întreprinse de către inspectorii D.S.V.S.A.Satu Mare vor continua şi în perioada următoare, pentru a proteja sănătatea cetăţenilor şi a animalelor, a preveni difuzarea bolilor transmisibile şi a reduce riscul de apariţie a toxiinfecţiilor alimentare.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 24, 2013. Filed under Sănătate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.