Peste 3.600 de persoane angajate prin intermediul A.J.O.F.M. Satu Mare în primele zece luni ale anului 2019

Ca urmare a implementării Programului Județean de Ocupare a Forței de Muncă component a Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Satu Mare, în primele zece luni ale anului 2019 au fost încadrate în muncă 3.620 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 octombrie 2019, 1933 au fost peste 45 de ani, 453 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 315 au între 25 și 35 de ani, iar 919 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 833 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (1979), numărul femeilor fiind de 1641.

În funcție de rezidență, 1893 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 1727 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (1237), gimnaziale (1055), profesionale (737), iar 282 fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin întermediul AJOFM Satu Mare în primele zece luni ale anului 2019, 3077 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

Precizăm că incadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare.

Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.

În primele zece luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutarea de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5506 persoane.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, care au nevoie de consiliere pentru găsirea unui loc de muncă sau vor să urmeze un curs de calificare/recalificare, se pot adresa la Aenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, strada Ion Ghica nr.36,telefon 0261/770237, e-mail:ajofm@sm.anofm.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 10, 2019. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.