Angajatorii ce organizează stagii pentru absolvenții de învățământ superior pot solicita finanțare

În conformitate cu prevederile Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, angajatorii care organizează aceste stagii pot solicita finanțarea lor din bugetul asigurărilor de șomaj.

Scopul efecturii stagiului, este de a asigura o tranziție a absolvenților de învățământ superior de la sistemul de educație la piața muncii, de a consolida competențele și abilitățile profesionale pentru adaptarea la cerințele practice și exigențele locului de muncă, precum și pentru o rapidă integrare în muncă.

Stagiarul, pe perioada stagiului, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul salariului, în baza unui contract individual de muncă și a contractului de stagiu.

Angajatorul care încheie un contract de stagiu, pentru o perioadă de 6 luni în condițiile prezentei legi, beneficiază la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună acordată din bugetul asigurărilor de șomaj, în limita fondurilor alocate cu această destinație.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 25, 2019. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.