Doi cetăţeni algerieni și trei cetăţeni libieni depistaţi de polițiștii de frontieră sătmăreni

Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare au depistat cinci cetăţeni străini din Algeria și Libia care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Duminică, 29.12.2019, la ora 23.50, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Berveni, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, pe raza județului Satu Mare.

Astfel, au fost depistate, pe direcția localității Oar, județul Satu Mare, două persoane care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, acestea au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, pentru cercetări.

Din primele verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cele două persoane de sex masculin sunt cetăţeni din Algeria, în vârstă de 19 și 20 de ani, ambii solicitanți de azil în ţara noastră.

După aproximativ 20 minute, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași serviciu în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au mai depistat, pe aceiași direcție, alţi trei cetățeni străini, care se îndreptau spre frontiera cu Ungaria.

Din verificările preliminare, s-a stabilit că sunt trei bărbați din Libia, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani, tot solicitanți de azil în România.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

Totodată, cei cinci cetățeni străini au fost îndrumați spre Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara și București.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 30, 2019. Filed under Infracțiuni, Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.