Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au desfășurat în perioada 25 – 29 decembrie a.c., activități de combatere și prevenire a accidentelor rutiere, desfășurate pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care, au aplicat peste 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 70.000 de lei.
Astfel, în perioada 25 – 29 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, ocazie cu care s-au aplicat peste 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 70.000 de lei.
De asemenea, au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 45 de conducători auto și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.