Judeţul Satu Mare, perspective de înfrățire cu o regiune din Belarus pe multiple domenii

Excelenţa Sa, Andrei Grinkevich, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în România a avut luni, 27 ianuarie o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare și ai Instituției Prefectului, dar și cu reprezentanți din mediul economic și învățământ.

Aflat pentru a doua oară într-o vizită de lucru în județul Satu Mare, ambasadorul Republicii Belarus şi-a prezentat intenţiile de a contribui la înfrăţirea judeţului Satu Mare cu o regiune din ţara pe care o reprezintă, și implicit dezvoltarea unor relații de cooperare atât din punct de vedere economic, cât şi cultural, turistic și sportiv, în domeniul educaţiei, al sănătăţii și agriculturii, astfel încât aceste conlucrări să ducă inclusiv la realizarea unor proiecte comune în vederea atragerii de fonduri europene care să ajute la dezvoltarea celor două regiuni.

Republica Belarus este un important producător de tractoare, utilaje de scară mare, autobuze, camioane, anvelope și este un actor puternic în domeniul medicinei, informaticii, agriculturii, educației și turismului. Ambasadorul a subliniat capacitățile Republicii Belarus în furnizarea de echipamente grele pentru infrastructură, industrie forestieră și transporturi.

Excelența Sa, Andrei Grinkevich, a venit cu propuneri de colaborare între Colegiul “Ioan Slavici” și Colegiul Economic “Gheorghe Dragoș” din Satu Mare și unități de învățământ din Belarus, precum și între muzeele din județul nostru și țara pe care o reprezintă.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, și-a manifestat deschiderea față de perspectivele unor astfel de colaborări, constatând că există multe complementarități între regiunile noastre, urmând ca în perspectivă să fie stabilită o cooperare directă între județul Satu Mare și o regiune similară din Republica Belarus.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 27, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.