A lucrat în curtea unui sătmărean și i-a furat banii din casă. Polițiștii i-au întocmit dosar penal

Polițiștii de investigații criminale sătmăreni au reținut pentru 24 de ore, la data de 19 februarie a.c., un bărbat, de 40 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt, pe raza municipiului Satu Mare.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au identificat, ieri, 19 februarie a.c., un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Săcuieni, județul Bihor, bănuit că la data de 13 februarie a.c., ar fi comis un furt pe raza municipiului Satu Mare.

În fapt, acesta aflându-se în curtea unei locuințe din municipiul Satu Mare, pentru efectuarea unor lucrări de toaletare a vegetației, a pătruns în imobil, de unde a sustras o sumă de bani.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea infracțiunii de furt și recuperarea prejudiciului în proporție de 70%.

Față de persoana în cauză polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 20, 2020. Filed under Infracțiuni, Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.