La Liceul Tehnologic „Unio-Traian Vuia” Satu Mare a avut loc o activitate din Programul „Spunem Stop Bullying-ului”, care se va desfășura pe parcursul a 4 ședințe, la nivelul claselor a IX-a, cu implicarea profesorului consilier și a diriginților și a directorului, prof. dr. Vlaicu Popescu.
Activitatea de debut a fost realizată de subcomisar Liviana Chiorean, din cadrul IPJ Satu Mare care a transmis informații utile cu privire la acest fenomen, le-a vorbit elevilor despre sancțiunile penale ca urmare a săvârșirii unei forme din această infracțiune, din păcate tot mai răspândită în cadrul elevilor și cu repercusiuni grave din punct de vedere emoțional asupra victimei. În cadrul activității, subcomisar Liviana Chiorean le-a amintit elevilor și despre legea care interzice bullying-ul în școli.
Programul are ca scop dezvoltarea unor abilități eficiente de relaționare interpersonală și identificarea unor metode eficiente pentru a face față dificultăților cu care se confruntă tinerii. Datorită provocărilor din viața de zi cu zi, unii tineri nu reușesc să facă față stresului specific adolescenței, iar din această cauză accesele de furie, depresie și chiar sinucidere sunt în creștere continuă. Aceste aspecte pun problema dramatică a cât de dificil este pentru unii tineri să facă față solicitărilor contemporane, dar și crizelor tipice care caracterizează dezvoltarea adolescenților.
Go to Admin » appearance » Widgets » and move a widget into Footer1 Widget Zone
Go to Admin » appearance » Widgets » and move a widget into Footer2 Widget Zone
Copyright 2013 Actualitatea Satmareana
actualitatea.satmareana@gmail.com