Autoizolare la domiciliu pentru cei ce aterizează pe Aeroportul Satu Mare de la Londra

Începând cu data de 15 martie, la nivelul județului Satu Mare s-a constituit Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) care este format din reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea și luarea de măsuri pentru prevenția răspândirii infecției SARS-CoV-2 care determină boala COVID-19.

Astăzi, prefectul Radu Bud, în calitate de conducător al CJCCI Satu Mare, a fost prezent la CJCCI care funcționează în incinta Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare pentru a se asigura că membrii Centrului sunt pregătiți pentru gestionarea oricărei situații de urgență. S-a asigurat totodată că există o comunicare promptă și eficientă între membrii Centrului și populație.

CJCCI Satu Mare are ca principală misiune eficientizarea acțiunilor întreprinse în scopul evidenței permanente a situației înregistrate, precum și a asigurării operative a necesarului de hrană, apă și produse de igienă personală pentru persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, dar și pentru monitorizarea respectării de către acestea a măsurilor de izolare.

Reamintim că în data de 16 martie în ședința de lucru membrii Centrului au fost stabilite următoarele măsuri cu aplicare imediată:

– În cadrul Centrului de la nivelul județului Satu Mare a fost operaționalizată o linie telefonică, care funcționează 24 de ore din 24, și care a început să fie adusă la cunoștința persoanelor aflate în izolare sau carantină pe raza județului Satu Mare, în vederea realizării unei comunicări directe și continue cu acestea. Cetățenii care nu se află în izolare sau carantină sunt rugați să folosească pentru urgențe numărul unic 112, iar pentru a afla informații despre COVID-19 să apeleze linia TELVERDE 0800800358.

– Direcția de Sănătate Publică Satu Mare face demersuri pentru completarea personalului implicat în gestionarea situațiilor actuale cu personal medical din cadrul unităților de învățământ.

– Direcția de Sănătate Publică Satu Mare va transmite situația persoanelor aflate în izolare la domiciliu, atât medicilor de familie, cât și primarilor din fiecare localitate, pentru a monitoriza și a sprijini persoanele aflate în autoizolare.

– Se fac demersuri pentru a operaționaliza un aparat pentru testare COVID-19 și în județul Satu Mare.

– Instituția Prefectului va transmite Colegiului Medicilor Satu Mare o recomandare privind limitarea în următoarea perioadă a activității medicilor doar la o unitate medicală: spital, ambulatoriu sau cabinet privat, pentru a evita riscul introducerii virusului COVID-19 în incinta unităților sanitare.

– Având în vedere că Marea Britanie a intrat pe lista galbenă de risc, călătorii de pe cursele care aterizează pe Aeroportul Satu Mare de la Londra vor completa chestionarele și vor fi preluați de cadrele medicale și îndrumați la autoizolare la domiciliu.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 17 martie 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.