Piața zilnică și săptămânală din Tășnad își suspendă activitatea, începând din 20 martie

Având în vedere ultimele informații și reglementări referitoare la COVID-19, în cadrul ședinței de joi, 19 martie a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Tășnad s-a decis ca începând de vineri, 20 martie piețele din orașul Tășnad să-și întrerupă activitatea.  

S-a discutat și despre reglementările Ordonanței Militare nr. 1-2020 și aplicarea cu maximă atenție a acesteia.
Aceasta Ordonanță Militară prevede, printre altele, următoarele:
– Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.
– Este permisă organizarea de către unitățile economice de profil a activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in”, „room-service” sau livrare la client.
– Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.
– Se interzice organizarea și desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise.
– Organizatorii evenimentelor organizate și desfășurate în spații deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligați să dispună măsuri care să asigure distanța de minimum 1 metru între participanți.
– Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5t au obligația ca, în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum dezinfectant, mănuși, mască pentru față și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinație.
– Conducătorii de autovehicule menționați anterior, care sosesc din „zone roșii” sau „zone galbene” ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2.
– Ansamblele și subansamblele echipamentelor medicale fabricate în România pentru beneficiari din afara teritoriului național nu fac obiectul restricțiilor la export.
– Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare începând cu data de 18.03.2020, ora 18.00, ora României.
– Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020.
– Aceste măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 20, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.