”Uniți, salvăm!”. Polițiștii sătmăreni au donat nu doar sânge, ci și bonurile de masă primite

La apelul lansat de Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a organizat o campanie de donare de sânge, în rândul propriilor angajați.

Nevoia de sânge este una permanentă. Cu atât mai mult în perioada pe care o traversăm, o perioadă în care virusul COVID 19 poate determina agravarea unor boli fizice și se estimează o creștere a numărului de cazuri ce vor necesita transfuzii, conform precizărilor făcute de dr. Crișan Doina, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine. Este motivul pentru care polițiștii sătmăreni s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul cetățenilor care au nevoie de sânge în acest moment, dar și pentru a contribui la existența unui stoc atât de necesar.

Pentru a se evita aglomerarea, campania s-a desfășurat timp de 5 zile lucrătoare, între 1 și 7 aprilie 2020. Polițiștii, personalul contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, dar și cadre aflate în rezervă au fost invitați să dea viață celor în nevoie, donând sânge. S-au mobilizat alături de polițiști și alte persoane care au dorit să facă parte din această acțiune de suflet.

Bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât o parte dintre participanții la această acțiune au donat nu doar sânge, ci și bonurile de masă primite, care vor fi direcționate în perioada următoare pentru a achiziționa alimente de bază pentru persoane aflate în dificultate financiară.

I.P.J. Satu Mare mulțumim pentru gestul umanitar tuturor donatorilor care ni s-au alăturat!

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 7, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.