7 conducători auto au rămas fără dreptul de a conduce. S-au aplicat și amenzi în valoare de 42.700 lei

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 8 aprilie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, la data de 8 aprilie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de urgență, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 42 700 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 7 conducători auto și au ridicat 8 certificate de înmatriculare.

4 permise au fost reținute pentru 90 de zile, conducătorilor auto cu vârste cuprinse între 31 și 59 de ani, care au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze de la 108 km/h la 153 km/h, în interiorul și în afara localităților.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 9, 2020. Filed under Infracțiuni, Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.