Acțiune comună a I.P.J. Satu Mare și Maramureș. Peste 130 de autovehicule verificate

Miercuri, 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și desfășurat o acțiune în colaborare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Astfel, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, în proximitatea limitei teritoriale a județelor Satu Mare și Maramureș s-au desfășurat activități specifice de control în traficul rutier la care au fost angrenate mai multe echipaje de polițiști din cadrul Serviciului Rutier, în cooperare cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și jandarmi din cadrul I.J.J. Satu Mare.

Activitatea de control s-a desfășurat pe raza teritorială a fiecărui județ, pe DN1C-E58, astfel fiind verificate în special respectarea măsurilor dispuse prin ordonanțele militare, precum și a prevederilor legislației rutiere.

Au fost oprite în trafic și verificate peste 130 de autovehicule care circulau pe sectorul de drum, inclusiv autoutilitare de transport mărfuri sau persoane.

Au fost constatate si aplicate 12 sancțiuni contravenționale, din care 8 privind nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare în vigoare si 4 privind nerespectarea legislației rutiere.

De asemenea, polițiștii au dispus reținerea unui permis de conducere pentru 90 de zile în cazul unui conducător auto care a fost depistat la volanul unui autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 16, 2020. Filed under Infracțiuni, Locale, Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.