6.199.000 lei, alocați spitalelor sătmărene din fondul de rezervă al bugetului județului

Acum, susținerea financiară corespunzătoare a instituțiilor medicale este cea mai importantă! Spitalelor sătmărene le-au fost alocate noi sume de bani pentru finanțarea materialelor de protecție, materialelor sanitare și a echipamentelor medicale în valoare de 6.199.000 lei, în urma voturilor exprimate de consilierii județeni în ședința ordinară a Consiliului Județean ce s-a desfășurat astăzi, 30 aprilie.

Din suma de peste 6 milioane de lei, 500.000 lei au fost alocați, din Fondul de rezervă al bugetului Județului Satu Mare pe anul 2020, Municipiului Carei în vederea finanțării materialelor de protecție, materialelor sanitare și echipamentelor medicale, precum și pentru asigurarea resurselor necesare pentru plata serviciilor hoteliere și de masă al personalului medical care deservește Spitalul Municipal Carei, desemnat la nivelul județului Satu Mare ca spital suport pentru pacienți COVID-19 pozitiv sau suspecți, respectiv maternitate COVID-19 pozitiv sau suspecți.

De asemenea, bugetul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a fost suplimentat cu suma de 5.000.000 lei. Spitalul Orășenesc Negrești Oaș a fost finanțat cu 150.000 lei, iar Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare cu 380.000 lei.

De la începutul acestui an, în sănătate au fost investiți 37.371.000 lei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 30, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.