Pompierii sătmăreni au gestionat într-o săptămână 84 misiuni şi situații de urgență

În perioada 18 – 24.05.2020 pompierii sătmăreni au  intervenit pentru stingerea a 4 incendii, au executat 79 de intervenţii SMURD și au fost solicitaţi în sprijin pentru transportarea unei persoane supraponderale.

În data de 21 mai a.c., la ora 07:17, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Intervenția promptă pentru localizarea și stingerea flacărilor a preîntâmpinat propagarea incendiului la casa de locuit din imediata vecinatate. La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric la instalaţia electrică din compartimentul motor. În urma evenimentului, autoturismul a fost  afectat în proporție de 70%.

În data de 23 mai a.c., în jurul orei 18:10, pompierii Punctului de Lucru Turţ au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie de vară din Băbești. La fața locului s-au deplasat 6 subofițeri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Pentru stingerea incendiului, alături de pompierii profesioniști, au acționat și 9 pompieri voluntari din cadrul SVSU Halmeu. Din fericire nu au fost înregistrate victime. La finalizarea intervenției pompierii au stabilit ca și cauză probabilă  de producere a incendiului: flacăra provenită de la o sobă cu acumulare de căldură, care a cuprins materiale combustibile (hârtie/carton). În urma evenimentului a ars mobilierul din bucătărie și s-au degradat: aparatură electrocasnică, două geamuri și o ușă.

Tot în data de 23 mai a.c., în jurul orei 19:50, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la subsolul unui imobil nelocuit situat pe strada Dara, din municipiul Satu Mare. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la deșeuri/materialele textile aflate în încăpere. Cauza probabilă de producere a acestui eveniment a fost folosirea focului deschis în spații închise. În urma evenimentului au ars deșeurile și materialele textile din încăpere.

În data de 24 mai a.c., la ora 03:43, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case de locuit din Negrești Oaș. Cei 12 subofițeri, care s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale de stingere şi cu o ambulanţă SMURD, au reușit localizarea și lichidarea rapidă a incendiului, protejând restul imobilului. În urma evenimentului, o persoană a suferit atac de panică. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD, care i-a acordat primele ingrijii medicale la fața locului și a transportat-o la spital în vederea contiuării investigațiilor de specialitate. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost coșul de fum necurățat corespunzător. În urma evenimentului a ars structura din lemn a acoperișului și s-au degradat aproximativ 60 mp lambriuri și 100 mp învelitoare tablă.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 25, 2020. Filed under Locale, Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.