Iohannis: Școala începe la 14 septembrie. Majoritatea elevilor vor merge fizic la școală

Klaus Iohannis a anunțat că la 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Majoritatea elevilor va merge efectiv, fizic, la școală, însă pentru a ține cont de impactul pandemiei au fost elaborate 3 scenarii, în funcție de numărul de bolnavi dintr-o localitate și de alte criterii obiective.

În scenariul verde, care presupune risc mic, când există mai puțin de un caz la mia de locuitori detectat zilnic în ultimele 14 zile, cursurile se vor desfășura fizic la școală, cu măsuri adecvate de protecție.

În scenariul galben, de risc mediu, cu 1-3 cazuri confirmate la mia de locuitori medie zilnică în ultimele 14 zile, cursurile se vor ține în format mixt, atât fizic, cât și online, având prioritate preşcolarii, elevii din ciclul primar şi din clasele a VIII-a şi a XII-a.

Scenariul roșu, de risc mare, cu peste 3 cazuri confirmate media zilnică la mia de locuitori, este acela în care școala se poate închide în urma analizei realizate la nivel județean și se vor face exclusiv cursuri online.

Decizia privind scenariul care va fi aplicat se va lua pentru fiecare școală în parte la nivel județean. În ceea ce privește angajarea unui eventual personal suplimentar în școli sau suplimentarea plății personalului existent, în condițiile în care este nevoie de norme suplimentare, aceasta este o decizie care se poate lua tot la nivelul autorităților locale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 5, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.