Potrivit Primăriei Orașului Ardud, investiția de alimentare cu apă, canalizare, front de captare apă și stație de epurare de la Gerăușa avansează în ritm susținut!
Rețelele stradale de apă sunt finalizate iar cele de canalizare sunt în curs de finalizare.
În prezent sunt în plină desfășurare lucrările la frontul de captare apă (cabină puț apă, bazine de stocare, filtrare etc.), stația de epurare a apelor menajere.
Mersul lucrărilor face posibilă finalizarea investiției în 2021 conform graficului și punerea la dispoziția cetățenilor a acestei importante dotări.