Proiect în valoare de 1.100.000 euro, pentru reabilitarea Sălii Studio a Teatrului de Nord

Primăria Municipiului Satu Mare a lansat proiectul ,,Dezvoltarea Culturii Transfrontaliere: Teatre revitalizate în Satu Mare și Ujgorod”, finanțat prin Programul Operațional comun România – Ucraina 2014-2020.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a deschis conferința de lansare subliniind necesitatea reabilitării Sălii Studio a Teatrului de Nord.

”Mă bucur că nişte proiecte începute în urmă cu doi ani, le putem în sfârșit implementa. Totul a început de la o idee care ne-a venit în urma unei discuții pe care am avut-o în biroul meu cu primarul din Ujgorod. Într-o săptămână ideea a devenit proiect, l-am depus la Autoritatea de Management și am câștigat finanțarea.

În primul rând aș vrea să spun că este un privilegiu, sunt un norocos că azi pot să fiu aici alături de conducerea Teatrului de Nord, alături de o parte din personal, la un moment într-adevăr deosebit. Am fost, ca sătmărean, bineînțeles, de sute de ori la spectacole, am fost la multe evenimente, deci această clădire o ştiu foarte bine şi ca structură, dar şi ca spirit. Vom avea în Satu Mare, după ce reabilităm și Sala Studio, cel mai frumos teatru din nord-vestul României. Dar mai ales, aștept cu nerăbdare spectacolele cu public.

Mai mult, însă, ştiu foarte bine că un teatru nu există doar prin săli şi prin clădire, prin beton, ci există prin oamenii care sunt aici. De aceea am inclus în proiect nu doar reabilitarea Sălii Studio, ci și organizarea unor festivaluri de teatru. Cred că este un mesaj foarte clar pentru un domeniu al vieţii noastre atât de important – cultura – care a fost atât de văduvit în perioade de pandemie”, a precizat primarul municipiului în deschiderea evenimentului de lansare.

În cadrul proiectului se va reabilita Sala Studio și spațiile adiacente, inclusiv a locurilor rezervate spectatorilor ce vor fi utilizate pentru diverse spectacole de teatru și repetiții, precum și alte evenimente culturale care nu necesită suprafețe de mari dimensiuni. De asemenea, se va reabilita fațada clădirii pentru a pune în valoarea frumusețea istorică a acesteia, iar sistemele de iluminat și sunet vor fi modernizate.

Valoarea totală a proiectului este de 1.100.000 euro.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 30, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.